Astigmatismul hipermetropic este o problemă oculară complexă care afectează vederea și calitatea vieții persoanelor care se confruntă cu aceasta. În articolul de față, specialiștii noștri explorează în detaliu ce este astigmatismul hipermetropic, cauzele sale, simptomele specifice, suptipurile și opțiunile de tratament disponibile la Clinica Ofta Total din Sibiu.
Ce este astigmatismul hipermetropic
Astigmatismul apare atunci când fie corneea nu are o forma sferica, fie cristalinul ochiului isi modifica indicele de refractie. Uneori astigmatismul poate să fie asociat si cu hipermetropie.
În astigmatismul hipermetropic razele de lumină se focalizează în două puncte distincte, unul în fața și unul în spatele retinei, determinând vederea neclară la distanță și aproape.
Cauzele astigmatismului hipermetropic
Cauzele astigmatismului hipermetropic sunt variate și pot include:
- Genetica: Tendința de a dezvolta astigmatism poate fi moștenită de la părinți.
- Malformații ale corneei: Unele persoane se nasc cu o cornee neregulată.
- Leziuni oculare: Accidentele sau intervențiile chirurgicale pot modifica forma corneei.
- Boli ale ochiului: Afecțiuni precum keratoconusul, keratoglobul pot provoca deformări ale corneei.
Simptomele astigmatismului hipermetropic
Simptomele astigmatismului hipermetropic variază, dar cele mai comune includ:
- Vedere neclară sau distorsionată la toate distanțele;
- Dureri de cap;
- Oboseală oculară;
- Dificultăți de concentrare;
- Vedere dublă în anumite cazuri.
Tipuri
Astigmatismul hipermetropic se împarte în două subtipuri, simplu și compus, influențând claritatea vederii și impunând tratamente optice personalizate.
Astigmatism hipermetropie simplu
În cazul astigmatismului hipermetropic simplu, una dintre cele două axe principale ale ochiului are hipermetropie (vedere la distanță clară și vedere de aproape neclară), în timp ce cealaltă axă nu are erori de refracție, adică vede clar.
Astigmatism hipermetropie compus
În cazul astigmatismului hipermetropic compus, ambele meridiane principale ale ochiului prezintă hipermetropie, dar în grade diferite. Aceasta poate duce la o vedere mai distorsionată și la dificultăți mai mari în focalizarea obiectelor, atât la distanță, cât și aproape.
Astigmatismul hipermetropic la copii și adulți
Astigmatismul hipermetropic poate să afecteze atât copiii, cât și adulții, având consecințe diferite în funcție de vârstă și stadiul de dezvoltare vizuală. La copii, astigmatismul hipermetropic ar putea întârzia dezvoltarea normală a vederii.
Totodată, vederea neclară poate afecta performanțele școlare ale copiilor, aceștia întâmpinând dificultăți în a citi la tablă sau în a se concentra la activitățile de aproape. Mai mult, dacă un copil are astigmatism hipermetropic necorectat, există risc de ambliopie, afecțiune în care un ochi nu isi dezvoltă corect acuitate vizuală , ea fiind redusă comparativ cu celălalt.
Adulții cu astigmatism hipermetropic pot experimenta vedere încețoșată, oboseală oculară și dificultăți în a vedea clar atât la distanță, cât și la apropiere. Aceste probleme le îngreunează activitățile zilnice, precum cititul, condusul sau lucrul la computer.
Tratamentul astigmatismului hipermetropic la Clinica Ofta Total din Sibiu
La Clinica Ofta Total din Sibiu, tratamentul astigmatismului hipermetropic este personalizat, în funcție de nevoile unice ale fiecărui pacient. Opțiunile de tratament pot include:
- Ochelari de vedere: Lentilele corectoare sunt concepute pentru a corecta hipermetropía dar si astigmatsimuL asociat, oferind astfel o vedere clară și confortabilă.
- Lentile de contact: O alternativă pentru cei care preferă să nu poarte ochelari, lentilele de contact moderne asigură o corecție eficientă și confortabilă.
- Chirurgie refractivă: Proceduri avansate precum FEMTO-LASIK sau PRK pot remodela corneea, corectând astigmatismul hipermetropic și îmbunătățind vederea.
Diagnosticul precis și tratamentul adecvat sunt fundamentale pentru gestionarea eficientă a astigmatismului hipermetropic și pentru îmbunătățirea calității vieții.
La Clinica Ofta Total din Sibiu, echipa noastră de specialiști este dedicată să ofere soluții personalizate și de înaltă calitate pentru sănătatea oculară a fiecărui pacient. Fă-ți o programare!