Miopia, presbiopia și astigmatismul sunt tratate cu laser în câteva minute, intervenția pentru cataractă poate ajunge la 20 de minute pentru fiecare ochi, iar cea de glaucom, la o oră, dar cât durează operația de dezlipire de retină? Explicăm, în cele ce urmează, ce poate influența timpul petrecut în clinică pentru soluționarea acestei probleme de sănătate oculară – una dintre cele mai serioase cu care te-ai putea confrunta.
Ce este foarte important să reții: dezlipirea de retină este o urgență medicală. Dacă în câmpul vizual apar zone întunecate, pete luminoase sau scântei, îți scade acuitatea vederii periferice sau centrale, vezi distorsionat ori încețoșat sau ai senzația că o umbră îți acoperă câmpul vizual, este unul dintre diagnosticele pe care trebuie să le luăm în considerare. Prezintă-te fără întârziere la un consult oftalmologic, intervenția promptă îți poate salva vederea.
Cât timp durează operația de dezlipire de retină
Operația de dezlipire de retină durează, în medie, între 1 și 3 ore, însă timpul necesar intervenției poate să difere substanțial de la un pacient la altul. Când afecțiunea este depistată într-un stadiu incipient și afectează o suprafață redusă a retinei, procedura poate fi realizată mai rapid. În schimb, cazurile complexe, în care există rupturi multiple, proliferări fibroase, hemoragii intraoculare sau este afectată o suprafață extinsă, pot necesita intervenții mai elaborate și, implicit, o durată mai mare. De asemenea, timpul operator este influențat de tehnica utilizată de chirurg, precum și de necesitatea unor proceduri suplimentare efectuate în aceeași ședință operatorie.
Dincolo de timpul petrecut efectiv în sala de operație, trebuie să iei în calcul și etapele premergătoare procedurii – evaluarea oftalmologică, pregătirea preoperatorie și discuția cu medicul chirurg -, precum și monitorizarea imediată de după intervenție. Toate aceste etape contribuie la siguranța procedurii și la obținerea celui mai bun rezultat posibil pentru conservarea vederii.
Factori care influențează durata intervenției
- Tipul dezlipirii de retină și momentul în care aceasta este diagnosticată – o dezlipire recentă, fără complicații, este în general mai ușor de tratat decât una veche.
- Numărul și localizarea rupturilor retiniene. Rupturile multiple și cele situate în zone dificil de accesat pot prelungi timpul operator și pot necesita manevre chirurgicale suplimentare pentru stabilizarea retinei.
- Prezența vitreoretinopatiei proliferative. Această complicație apare atunci când se formează membrane fibroase pe suprafața retinei, care exercită tracțiuni și îngreunează repoziționarea corectă a acesteia.
- Tipul de anestezie. În multe cazuri este suficientă anestezia locală, care permite o recuperare rapidă, însă pentru anumite intervenții complexe sau în funcție de particularitățile pacientului poate fi recomandată anestezia generală.
- Tehnica operatorie aleasă – intervențiile laser sunt mai rapide decât chirurgia vitreo-retiniană.
- Istoricul medical al pacientului. Operațiile anterioare la ochi sau prezența unor afecțiuni asociate (cum este retinopatia diabetică) pot face necesară o abordare chirurgicală mai complexă.
Medic: „Este important să realizăm o intervenție corectă și sigură”
„Pentru noi, ca medici, contează mai puțin numărul de minute sau de ore petrecute operând un pacient cu dezlipire de retină, important este să realizăm o intervenție corectă, completă și sigură. Chiar dacă durează mai mult în anumite cazuri, scopul principal este reaplicarea corectă a țesutului și reducerea riscului de recidivă”, punctează dr. Vlad Rusu, medic primar oftalmolog.
„Celor care se regăsesc în această situație le putem spune cu certitudine doar că vor sta probabil jumătate de zi în clinică alături de noi, pentru pregătiri, procedură și monitorizare, dar până la finalul zilei vor fi din nou în confortul propriei case și pe drumul spre vindecare”, completează specialistul.
Etapele operației de dezlipire de retină
Nu există o singură procedură standard aplicabilă tuturor cazurilor. Tratamentul chirurgical al dezlipirii de retină este personalizat pentru fiecare pacient, deoarece tehnica utilizată depinde de tipul dezlipirii, de localizarea și numărul rupturilor retiniene, de prezența eventualelor tracțiuni și de starea generală a ochiului.
Evaluarea și pregătirea preoperatorie
Înainte de operație, pacientul efectuează un consult oftalmologic complet și investigațiile necesare pentru evaluarea retinei. Medicul stabilește extinderea dezlipirii, identifică eventualele rupturi retiniene și apreciază gradul de afectare a structurilor oculare. Pe baza acestor informații este aleasă strategia chirurgicală optimă. Diagnosticul rapid este extrem de important, deoarece afecțiunea poate progresa într-un timp relativ scurt și poate duce la pierderea permanentă a vederii, dacă nu este tratată la timp.
Administrarea anesteziei
În funcție de complexitatea cazului, de tehnica aleasă și de particularitățile pacientului, operația de dezlipire de retină poate fi efectuată sub anestezie locală sau mai rar generală. Cel mai frecvent este utilizată cea dintâi, deoarece este suficientă pentru a elimina durerea și a permite desfășurarea intervenției în condiții de siguranță și confort. Sunt însă și situații care necesită o abordare mai complexă, desfășurată optim sub anestezie generală.
Intervenția propriu-zisă
În funcție de indicația terapeutică, aceasta poate consta în:
- Fotocoagulare laser, o procedură adecvată când dezlipirea de retină este diagnosticată foarte devreme sau când există doar mici rupturi care prezintă risc de progresie către dezlipire. Aceasta presupune producerea unor mici arsuri controlate care se transformă ulterior în cicatrici fine și creează o „barieră” în jurul zonei afectate, prevenind extinderea leziunii și menținând retina atașată de structurile subiacente.
- Criopexie sau crioterapie retiniană, care folosește temperaturi foarte scăzute pentru a obține același efect precum fotocoagularea: crearea unor cicatrici care repară retina.
- Vitrectomie, una dintre tehnicile cel mai frecvent utilizate pentru tratarea dezlipirii de retină. Intervenția presupune îndepărtarea corpului vitros, gelul transparent care umple interiorul ochiului și care poate exercita tracțiuni asupra retinei, și înlocuirea lui cu o substanță (ulei siliconic, gaz) care poate menține retina în poziția sa normală pe perioada vindecării.
- Retinopexie pneumatică, care presupune injectarea unei bule de gaz în interiorul ochiului. Gazul exercită presiune asupra retinei și contribuie la reaplicarea acesteia pe straturile subiacente. Pentru obținerea rezultatului dorit, pacientul trebuie să țină capul în poziția recomandată de medic, câteva zile postoperator.
Monitorizarea postoperatorie imediată
După operație, pacientul este monitorizat atent pentru evaluarea rezultatului și pentru identificarea eventualelor complicații. Apoi, înainte de externare, acesta primește de la medic instrucțiuni detaliate privind tratamentul pe care trebuie să-l urmeze, recomandări menite să-i asigure o vindecare corectă și programul controalelor postperatorii.
Durata perioadei de recuperare
Perioada de recuperare după operația de dezlipire de retină diferă de la un pacient la altul. În general, vindecarea inițială are loc în primele câteva săptămâni, însă refacerea completă a țesuturilor poate necesita câteva luni, timp în care sunt necesare controale regulate pentru monitorizarea evoluției.
Ce trebuie să faci pentru a susține procesul de vindecare:
- vreme de câteva zile postoperator, poate fi necesar să menții capul într-o anumită poziție în timpul somnului;
- evită activitățile fizice (sport, ridicatul și căratul de greutăți), zborul cu avionul și alte activități intense care pot crește tensiunea oculară și pot compromite rezultatele operației;
- evită să atingi ochiul cu șervețele sau cu mâna nespălată și evită frecarea lui;
- folosește picăturile oftalmice prescrise de medic pentru a reduce inflamația și a preveni infecțiile.
În primele zile după intervenție este normal să te confrunți cu un disconfort ocular moderat, cu vedere încețoșată și sensibilitate crescută la lumină, dar aceste manifestări se ameliorează progresiv, pe măsură ce ochiul se vindecă.
Salvează-ți vederea, programează consultația imediat după debutul simptomelor
În anumite situații, reacția rapidă este foarte importantă pentru salvarea vederii. Imediat ce ai observat apariția unor flash-uri luminoase sau a zonelor întunecate în câmpul vizual, programează-te pentru o evaluare completă la unul dintre specialiștii noștri. Consultația ne va permite să apreciem severitatea afectării retinei, să stabilim cea mai potrivită strategie terapeutică și să estimăm cât va dura operația de dezlipire de retină în cazul tău.
La Ofta Total Sibiu, te așteptăm cu o echipă de experți care au experienta si seriozitate în sala de operații și cu tehnologie performantă, capabilă să susțină intervențiile de care ai putea avea nevoie.

