ochi rosii

Ochii roșii la copii. 6 cauze posibile și modalități de tratament ale acestui simptom 

Este normal să te îngrijorezi, ca părinte, atunci când observi că cel mic are ochii roșii și umflați și, dacă aceste simptome sunt însoțite și de alte semne care ar putea indica o problemă oculară mai complexă, poți intra ușor în panică. Specialiștii de la Ofta Total sunt alături de tine și te ajută să înțelegi mai bine cauzele ochilor roșii la copii, factorii de risc implicați, precum și opțiunile de tratament disponibile. 

Cauzele ochilor roșii la copii 

Ochii roșii și umflați la copii pot indica o gamă variată de afecțiuni, de la cele ușoare, cum ar fi alergiile sau conjunctivita, până la infecții mai grave sau factori iritanți. Recunoașterea corectă a cauzei este esențială pentru a alege tratamentul potrivit și pentru a preveni complicațiile. 

Conjunctivita (virală și bacteriană) 

Conjunctivita este o afecțiune oculară care poate fi provocată de virusuri sau bacterii.  Conjunctivita virală este una dintre cele mai frecvente cauze de ochi roșii la copii. Aceasta se produce, de obicei, în urma unei infecții respiratorii și este extrem de contagioasă. Simptomele includ roșeață, lăcrimare abundentă și mâncărime, afectând adesea ambii ochi. 

O altă cauză comună a ochilor roșii este conjunctivita bacteriană, care se manifestă prin secreții galbene sau verzi, și poate apărea în urma contactului cu mâini murdare sau obiecte contaminate. Necesită tratament cu picături oftalmice cu antibiotic. 

Alergiile oculare 

Ochii roșii și mâncărimea la copii sunt adesea cauzate de alergii. Factori precum expunerea la praf, polen, mucegai, detergenți de uz casnic, parfumuri sau părul de animale poate declanșa o reacție alergică micuțului tău. În astfel de cazuri, inflamația și roșeața sunt acompaniate de lăcrimare și senzație de arsură.  

Reacția alergică poate dura o perioadă scurtă sau extinsă, în funcție de factorul declanșator al alergiei. Deși multe dintre alergii se rezolvă de la sine în timp, este important să fii atent la simptomele copilului în cazul în care acesta prezintă ochi roșii. 

Uveita 

Uveita este o afecțiune inflamatorie mai rar întâlnită, dar gravă, care poate duce la roșeață intensă și sensibilitate la lumină. Această inflamație reprezintă reacția naturală a organismului la germeni, toxine sau leziuni tisulare, manifestându-se prin roșeață, umflare și căldură, și provocând distrugerea țesutului propriu, pe măsură ce celulele albe din sânge încearcă să controleze infecția.  

La copii, această afecțiune este deseori asociată cu artrita juvenilă idiopatică, spondilita ankilozanta și necesită tratament prompt, pentru a preveni complicațiile severe. 

Keratita 

Keratita este o inflamație a corneei care poate apărea în urma unei infecții virale, bacteriene sau din cauza purtării incorecte a lentilelor de contact. 

În cazul copiilor purtători de lentile de contact, riscul de keratită infecțioasă este foarte ridicat, mai ales dacă nu se respectă indicațiile referitoare la modul de purtare, igienă, perioada de valabilitate a lentilelor etc. Dacă micuțul tău poartă lentile de contact, va trebui să le scoată și să nu le mai poarte o perioadă. Dacă roșeața nu dispare, va fi necesară o consultație oftalmologică. 

Blefarita 

Blefarita reprezintă inflamația pleoapelor, o afecțiune care poate apărea atunci când glandele minuscule situate la baza acestora devin înfundate. Aceasta conduce la iritație și inflamație, iar în unele cazuri, poate provoca formarea unei umflături interne numite salazion sau externe numite orjelet. Deși neplăcută pentru copil, blefarita nu este contagioasă și nu cauzează daune permanente ochilor dar poarte fi cauza unor defecte de vedere necorectate. 

Abraziune corneană 

Copiii pot experimenta, de asemenea, ochi roșii din cauza unei leziuni. Zgârieturile sau tăieturile de pe cornee, cunoscute sub denumirea de abraziune corneană, pot provoca roșeață, durere și vedere încețoșată. Este esențial ca micuții să fie duși imediat la un medic oftalmolog pentru a evalua severitatea leziunii.  

Factori de risc ce duc la apariția acestui simptom 

Există anumiți factori de risc care pot favoriza apariția ochilor roșii la copii. Printre aceștia se numără expunerea la alergeni, igiena deficitară a ochilor, contactul cu persoane infectate cu conjunctivită, purtarea lentilelor de contact fără respectarea măsurilor de igienă și condițiile de mediu, precum poluarea sau aerul uscat. Copiii care frecventează grădinițele sau școlile sau bazinele sunt mai predispuși la a contracta infecții oftalmologice din cauza aglomerației și a igienei mai puțin controlate. 

Când trebuie să te adresezi medicului oftalmolog 

Ochii roșii la copii nu trebuie ignorați, mai ales dacă acest simptom persistă mai mult de câteva zile sau dacă este însoțit de alte simptome alarmante, precum durere oculară severă, secreții purulente, fotofobie (sensibilitate la lumină) sau scaderea vederii. De asemenea, dacă observi că ochii roșii și umflați la copii sunt însoțiți de febră sau stare generală de rău, este esențial să programezi un consult oftalmologic

Alte simptome care pot fi asociate cu ochii roșii 

Pe lângă roșeață, copiii pot prezenta și alte simptome care indică o problemă oftalmologică, în funcție de caz și de ceea ce determină problema.  

Dacă ochii roșii și mâncărimea la copii sunt însoțite de oricare dintre aceste simptome, este important să fie luate măsuri cât mai curând: 

  • Mâncărime intensă 
  • Lăcrimare excesivă 
  • Secreții galbene sau verzi 
  • Inflamație și sensibilitate la lumină 
  • Senzație de corp străin în ochi 
  • Dificultăți de vedere 

Tratamentul ochilor roșii la copii 

Tratamentul ochilor roșii la copii depinde de cauza simptomului, mai exact de afecțiunea care îl determină, și trebuie stabilit în urma unui consult medical. În unele cazuri, măsurile simple de igienă și îngrijire la domiciliu pot fi suficiente, dar alteori poate fi necesar un tratament medicamentos.  

În alte situații, ca de exemplu în cazul abraziunii corneene, în funcție de gravitate, pot fi necesare picături oftalmice, unguente sau chiar intervenții chirurgicale pentru a îmbunătăți starea micuțului pacient. 

Picături oftalmice 

De exemplu, conjunctivita virală nu necesită tratament antibiotic, însă medicul poate recomanda picături oftalmice calmante și aplicarea de comprese reci pentru a ameliora simptomele. Este esențial să se mențină o igienă strictă pentru a preveni răspândirea infecției. 

Antibiotice 

În cazul conjunctivitei bacteriene, tratamentul constă, de obicei, în administrarea de picături oftalmice cu antibiotic. Medicul oftalmolog va prescrie cel mai potrivit tratament ochi roșii copii, iar respectarea indicațiilor de administrare este crucială pentru vindecarea completă. 

Îndepărtarea alergenilor 

În cazul alergiilor, este importantă evitarea expunerii la factorii declanșatori, cum ar fi praful sau polenul. Tratamentul poate include picături oftalmice antihistaminice pentru a reduce inflamația și simptomele de mâncărime și lăcrimare. 

Igiena ochilor și a pleoapelor 

Pentru blefarită sau iritații oculare este esențial să se mențină o igienă corespunzătoare, curățând ochii copilului și îndepărtând crustele acumulate. Spălarea regulată a pleoapelor cu sampoane speciale și utilizarea șervețelelor umede sau gelurilor de curatare pot preveni acumularea de secreții. 

Dacă simptomele persistă în ciuda unei igiene adecvate, este recomandat să discuți cu un specialist, pentru evaluarea stării de sănătate oculară a copilului. 

Când să contactezi medicul oftalmolog 

Dacă observi că ochii copilului tău au devenit roșii, este important să nu te panichezi, deoarece cauza poate fi, adesea, o simplă iritație sau alergie. Totuși, dacă roșeața persistă mai mult de una sau două zile, este esențial să programezi o consultație la medicul oftalmolog. 

De asemenea, dacă micuțul tău experimentează simptome precum durere oculară, sensibilitate la lumină sau modificări ale vederii, nu amâna vizita la specialist. Aceste simptome pot indica o problemă mai gravă și necesită evaluare medicală. Amintește-ți că informațiile găsite pe internet nu pot înlocui o intervenție de specialitate.  

Asigură-te că sănătatea oculară a copilului tău este prioritară și că beneficiază de îngrijirea necesară. Fă-ți o programare la Spitalul Ofta Total Sibiu! Un specialist oftalmolog va evalua vederea copilului tău și va prescrie un plan de tratament personalizat.  

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top