Ochelarii și lentilele de contact sunt cele mai la îndemână opțiuni la care persoanele cu probleme de vedere pot apela. Cu toate acestea, intervențiile chirurgicale cu laser devin din ce în ce mai populare și mai accesibile. Dacă ești interesat sau interesată de o operație laser la ochi în Sibiu trebuie să știi la ce să te aștepți.
Operație laser la ochi în Sibiu la clinica Ofta Total
În cazul operațiilor laser la ochi efectuate în Sibiu, beneficiile aduse pacienților depășesc riscurile de complicații. Folosirea echipamentelor moderne și pregătirea continuă a personalului medical garantează obținerea unor rezultate satisfăcătoare în cele mai multe cazuri.
Operațiile laser la ochi implică folosirea unui fascicul de lumină pentru a remodela suprafața acestora. În acest fel tratamentul laser se poate folosi în cataractă, glaucom, miopie, hipermetropie, astigmatism, retinopatie diabetică, obstrucția de venă centrală a retinei, etc.
Tratamente cu laser disponibile la Ofta Total
Dacă vrei să apelezi la o operație laser la ochi în Sibiu, specialiștii clinicii Ofta Total realizează următoarele tratamente laser:
Chirurgie refractivă laser
Pentru reducerea dioptriilor în miopie, hipermetropie si astigmatism prin procedura PRK si FemtoLasik
Cataractă
Operația de cataractă
Este asistată de laserul cu femtosecunde (FLACS) unde laserul cu femtosecunde efectuează prima jumătate a intervenției chirurgicale și nu mai avem nevoie de bisturiu.
Capsulotomie laser
Acest tratament neinvaziv presupune îndepărtarea unei capsule posterioare opacifiate în cazul pacienților care au trecut printr-o operație de cataractă. Energia laserului creează un orificiu în capsula posterioară, îmbunătățind vederea pacienților.
Operația de Glaucom
Iridotomia laser pentru glaucomul cu unghi închis
Intervenția este folosită pentru a crea un orificiu la nivelul irisului, permițând în acest fel eliminarea umoarei apoase. Scopul este acela de a echilibra presiunea din camera oculară posterioară și cea anterioară. Procedura este recomandată pentru glaucomul cu unghi închis
Trabeculoplastia selectivă laser în glaucomul cu unghi deschis
Acest tratament este folosit pentru reducerea presiunii intraoculare în cazul pacienților care suferă de glaucom. Aparatul declanșează o reacție chimică și biologică la nivelul ochiului care determină o mai bună drenare a lichidului din interiorul ochiului.
Ciclofotocoagulaea transsclerală cu laserul Cyclo G6
Este folosită in toate tipurile de glaucom primar sau secundar.
Retina
Fotocoagulare laser a retinei – sectorială
Această intervenție este folosită pentru două dintre cele mai importante cauze ale orbirii: retinopatia diabetică și degenerescența maculară legată de vârstă. În cadrul intervenției, fasciculul laser este folosit pentru a cauteriza vasele de sânge oculare care se formează anormal.
Panfotocoagulare
Tratamentul de panfotocoagulare previne dezvoltarea unor vase de sânge anormale la nivelul retinei, fiind recomandat în cazul retinopatiei diabetice. Intervenția trebuie repetată de 3-4 ori pentru a obține rezultatele dorite.
Vitreoliza laser
Procedura este recomandată pacienților care suferă de tulburări vitreene, descrise ca o serie de puncte, linii sau particule care apar în câmpul vizual, numite și muște zburătoare și care se mișcă odată cu acesta. Intervenția are rolul de a liza aceste opacități care se formează în interiorul corpului vitros (gelul vâscos care ocupă spațiul cuprins între fața posterioară a cristalinului și fața internă a retinei).
Operație cu laser la ochi în Sibiu
Înainte de programarea unei operații cu laser la ochi în Sibiu sau în alt oraș este necesar un consult oftalmologic. Specialiștii de la clinica Ofta Total, în cadrul consultului, stabilesc diagnosticul și îți prezintă opțiunile de tratament.
În cazul în care printre aceste opțiuni se numără și un tratament laser atunci urmează o discuție detaliată despre modul în care intervenția urmează să fie realizată, ce beneficii și ce complicații pot apărea.
În cadrul clinicii Ofta Total, specialiștii calificați la standarde internaționale și echipamentele moderne asigură realizarea intervențiilor în cele mai bune condiții.
Află mai multe despre operațiile laser la ochi în Sibiu de la unul din specialiștii OftaTotal. Programează-ți un consult.